Source text in English | Translation by Laura Stamp (#8506) |
I remember reading once that some fellows use language to conceal thought, but it's been my experience that a good many more use it instead of thought. A businessman's conversation should be regulated by fewer and simpler rules than any other function of the human animal. They are: Have something to say. Say it. Stop talking. Beginning before you know what you want to say and keeping on after you have said it lands a merchant in a lawsuit or the poorhouse, and the first is a short cut to the second. I maintain a legal department here, and it costs a lot of money, but it's to keep me from going to law. It's all right when you are calling on a girl or talking with friends after dinner to run a conversation like a Sunday-school excursion, with stops to pick flowers; but in the office your sentences should be the shortest distance possible between periods. Cut out the introduction and the peroration, and stop before you get to secondly. You've got to preach short sermons to catch sinners; and deacons won't believe they need long ones themselves. Give fools the first and women the last word. The meat's always in the middle of the sandwich. Of course, a light butter on either side of it doesn't do any harm if it's intended for a man who likes butter. Remember, too, that it's easier to look wise than to talk wisdom. Say less than the other fellow and listen more than you talk; for when a man's listening he isn't telling on himself and he's flattering the fellow who is. Give most men a good listener and most women enough note-paper and they'll tell all they know. Money talks -- but not unless its owner has a loose tongue, and then its remarks are always offensive. Poverty talks, too, but nobody wants to hear what it has to say. | Îmi aduc aminte că am citit undeva că unii indivizi vorbesc pentru a ascunde ceea ce gândesc, dar mult mai des mi-a fost dat să întâlnesc oameni care vorbesc în loc să gândească. Arta conversaţiei omului de afaceri ar trebui să fie guvernată de reguli mai puţine şi mai simple decât oricare altă funcţiune a fiinţei umane. Şi anume: Să ai ceva de spus. Să spui ceea ce ai de spus. Să taci. Dacă începe să vorbească înainte de a şti ce vrea să spună şi continuă dupa ce a făcut-o, comerciantul se poate trezi fie la tribunal fie la azilul pentru săraci, iar prima destinaţie este oricum doar o scurtătură care duce la a doua. Pe statul de plată al firmei ţin, pe bani grei, un consilier juridic, dar o fac pentru a evita orice contact cu justiţia. Atunci când ii faci curte unei fete sau când stai la taclale cu prietenii dupa o cină copioasă, e acceptabil să porţi o conversaţie asemenea unei excursii în natură la şcoala duminicală, când te poţi opri la fiecare doi paşi ba să mai culegi o floare, ba să admiri peisajul; dar la birou frazele pe care le rostim ar trebui să constituie cea mai scurtă distanţă posibilă între două puncte. Sari peste introducere şi peste peroraţie şi opreşte-te înainte să ajungi la “în al doilea rand”. Lasă proştii să aibă primul cuvânt şi femeile ultimul. Şunca e întotdeauna la mijlocul sandvişului. Bineînţeles că nu strică să ungi feliile de pâine cu un strat subţire de unt, dacă sandvişul e pentru cineva căruia îi place untul. Reţine, de asemenea, că este mai uşor să pari înţelept decât să spui ceva înţelept. Spune mai puţine decât cel din faţa ta şi ascultă mai mult decât vorbeşti; căci atunci când ascultăm nu dezvăluim nimic despre noi înşine şi îl flatăm pe cel care tocmai o face. Dă-i unui barbat un ascultător bun şi unei femei destulă hârtie de scris şi îţi vor spune tot ceea ce stiu. Banii vorbesc – dar numai cu condiţia ca stăpânul lor sa aibă limba slobodă, iar replicile lor sunt întotdeauna jignitoare. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimeni nu vrea să audă ceea ce are ea de spus. |