Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric îi convocase acolo, chiar în seara aceea, pe trei dintre cei mai cunoscuţi doctori din Paris. Apoi fugise să o caute pe Rosette. Aceasta murise doar cu o oră în urmă. Ulric se întoarse la noua locuinţă, unde-l găsi pe vechiul său prieten, Tristan, după care trimisese, şi care îl aştepta, împreună cu cei trei medici. — Puteţi pleca, domnilor, le spuse Ulric acestora din urmă. Persoana pentru care doream să vă cer părerea, nu mai este în viaţă. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-l consoleze, ci împărtăşi cu el suferinţa, ca un frate. El fu acela care se ocupă de somptuoasa ceremonie funerară organizată pentru Rosette, spre marea surprindere a întregului spital. Răscumpără lucrurile pe care fata le adusese cu ea şi care, după moartea sa, intraseră în posesia administraţiei spitalului. Printre acestea era şi rochiţa albastră, singura care îi rămăsese bietei dispărute. Se îngriji, de asemenea, ca vechiul mobilier al lui Ulric, din vremea când locuise cu Rosette, să fie transportat într-una din încăperile noului apartament al contelui. Era la numai câteva zile după ce Ulric, hotărât să termine cu viaţa, pleca spre Anglia. Acesta era trecutul personajul nostru, în momentul în care intra în saloanele cafenelei Foy. Sosirea lui Ulric provocă o mare agitaţie printre cei adunaţi acolo. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume. În ce priveşte femeile, contele Ulric rămase timp de cinci minute, aproape stânjenit, sub tirul privirilor lor îndrăzneţe, curioase până la indiscreţie. — Vino, dragul meu dispărut, spuse Tristan, îndemnându-l pe Ulric să se aşeze pe locul pe care i-l rezervase alături de Fanny, anunţă-ţi întoarcerea în lumea celor vii printr-un discurs. Doamna, adăugă Tristan, arătând spre Fanny, nemişcată în spatele măştii, doamna ţi se va alătura. Iar dvs., spuse el în şoaptă la urechea tinerei femei, nu uitaţi ce v-am rugat. Ulric luă un pahar mare, plin ochi, şi exclamă: —Beau în cinstea... — Nu uita că discursurile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. —Beau în cinstea Morţii, spuse Ulric, ducând paharul la buze, după ce se înclină în faţa vecinei sale mascate. — Iar eu, răspunse Fanny, ridicând la rândul său paharul... Beau pentru tinereţe, pentru dragoste. Precum răbufnirea unui fulger printre nori, un surâs strălucitor se aprinse în spatele măştii de catifea. |